CONSILIUL ETIC al Spitalului de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare
Consiliul Etic din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare s-a constituit în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 1502/2016 pentru aprobarea componenţei şi a atribuţiilor consiliului etic în cadrul spitalelor.
Documentele procedurii de alegere a Consiliului Etic
Componența:
Președinte:
Dr. Pop Valentin
Membri permanenți: | Membri supleanți: | Consilier juridic: |
Dr. Diaconu Crina | Dr. Sabou Mihaela | Jr. Popa Augustin Lucian |
Dr. Gavriş Mihaela | Dr. Stegeran Andreea | Supleant: |
Dr. Rus Emilia | Dr. Mercea Alexandru | Ec. Vezentan Maria |
As. med. Debreni Mihai Cătălin | Psih. Contra Monica | Secretar: |
As. med. Hodor Teodor | As. med. Mureşan Gavril | Ing. Anania Diana |
As. med. Rob Violeta | Secretar supleant: | |
Fiz. Coroian Bianca |
Atribuțiile Consiliului Etic:
(1) Consiliul etic are următoarele atribuţii:
a) promovează valorile etice medicale şi organizaţionale în rândul personalului medico-sanitar, auxiliar şi administrativ al spitalului;
b) identifică şi analizează vulnerabilităţile etice şi propune managerului adoptarea şi implementarea măsurilor de prevenţie a acestora la nivelul spitalului;
c) primeşte din partea managerului spitalului sesizările adresate direct Consiliului etic şi alte sesizări transmise spitalului care conţin speţe ce cad în atribuţiile Consiliului;
d) analizează, cu scopul de a determina existenţa unui incident de etică sau a unei vulnerabilităţi etice, speţele ce privesc:
(i) cazurile de încălcare a principiilor morale sau deontologice în relaţia pacient – cadru medico-sanitar şi auxiliar din cadrul spitalului, prevăzute în legislaţia specifică;
(ii) încălcarea drepturilor pacienţilor de către personalul medico-sanitar şi auxiliar, prevăzute în legislaţia specifică;
(iii) abuzuri săvârşite de către pacienţi sau personalul medical asupra personalului medico-sanitar şi auxiliar, prevăzute în legislaţia specifică;
(iv) nerespectarea demnităţii umane;
e) emite avize etice, ca urmare a analizei situaţiilor definite de lit. d);
f) sesizează organele abilitate ale statului ori de câte ori consideră că aspectele unei speţe pot face obiectul unei infracţiuni, dacă acestea nu au fost sesizate de reprezentanţii spitalului sau de către petent;
g) sesizează Colegiul Medicilor ori de câte ori consideră că aspectele unei speţe pot face obiectul unei situaţii de malpraxis;
h) asigură informarea managerului şi a Compartimentului de integritate din cadrul Ministerului Sănătăţii privind conţinutul avizului etic. Managerul poartă răspunderea punerii în aplicare a soluţiilor stabilite de avizul etic;
i) întocmeşte conţinutul comunicărilor adresate petenţilor, ca răspuns la sesizările acestora;
j) emite hotărâri cu caracter general ce vizează spitalul;
k) aprobă conţinutul rapoartelor întocmite semestrial şi anual de secretarul Consiliului etic;
l) analizează rezultatele implementării mecanismului de feedback al pacientului;
m) analizează şi avizează regulamentul de ordine interioară al spitalului şi face propuneri pentru îmbunătăţirea acestuia;
n) analizează din punctul de vedere al vulnerabilităţilor etice şi de integritate şi al respectării drepturilor pacienţilor şi oferă un aviz consultativ comisiei de etică din cadrul spitalului, pentru fiecare studiu clinic desfăşurat în cadrul spitalului;
o) oferă, la cerere, consiliere de etică pacienţilor, aparţinătorilor, personalului medico-sanitar şi auxiliar.
(2) Consiliul etic poate solicita documente şi informaţii în legătură cu cauza supusă analizei şi poate invita la şedinţele sale persoane care pot să contribuie la soluţionarea speţei prezentate.